Avem privilegiul de a trăi în mijlocul unei necontenite efervescențe poetice. Fiecare generație ne oferă florile sale cele mai alese dând încredere și noblețe poeziei dar și o undă de prospețime și mai ales originalitate. Sufletele ce se plămădesc în acest spațiu virtual sunt purtătorii neîntrecuți ai unor inedite ipostaze ale poeziei. Importantă e poezia lirică a celor care au ceva de spus, care au de transmis o experiență cu adânci rezonanțe.

Poezia care se scrie astăzi e ca o poveste mare, solitară, niciodată auzită; în grădina ei sunt flori dar și pietre și culori chimice – roade, dar și droguri primejdioase. A trăi în nopțile ei și sub temperaturile ei extreme e obositor. Cine știe să asculte percepe în această poezie o dragoste dură care vrea să rămână neconsemnată și care de aceea își îndreaptă vorbirea spre noi.

Andrei Doboș e o figură aparte prin îndrăzneala demersului său poetic, îndrăzneală evidentă, hotărâtoare la ochi i-aș spune – cultivată cu plăcere și chiar cu o anume sfidare. O cutezanță specifică tinereții? Nu. E o îndrăzneală a celui care intră cu mare încredere sau cu mari veleități în domeniul atrăgător al poeziei. Se pare totuși că Andrei este înzestrat și prin urmare el se manifestă cu toată dezinvoltura, încadrându-se când în lumină, când în penumbră.

La el, conștiința aceasta a îndrăznelii nu s-a mărginit la ineditul primelor gesturi, la dorința de a epata cu orice preț într-o primă efuziune lirică, ci se manifestă continuu. Să încercăm să ne transpunem în lumea care este numai a lui, o lume în care trebuie să-l descifrăm și să îl acceptăm. Miracolul se produce sugerat pe numar de zile: Ma prinsese pustiul de umeri, / ma tragea / spre gradina lui; / florile erau frumoase / numai ca, / nu eram in stare / sa vad chipul gradinarului. 1

În alcătuirea sa sufletească se îmbină candoarea, elanul spre puritate, preocuparea de a fi sincer cu sine și cu lumea. El posedă și forță și imboldul care să-l conducă spre o tematică diversă: As vrea sa stii parca, / as vrea sa stii de samovoarul / plin cu filosofii nenascute, / nici macar gestante, / nici macar rude cu amarul. / As vrea sa mai stii inca, / despre spectrul otelit preschimbat in icoana, / si despre ochii mei gemeni / ce-au devenit, in ziua sufocarii tale, / de arama. 2
Limbajul său metaforic, uneori modern, alteori mai puțin obișnuit, cu multe libertăți lăuntrice, ne conduce spre interiorul poeziei. Astfel putem descoperi forțele sale pline de diversitate întruchipând talentul: Stiu, stiu, ca pana si tu / ti-ai facut haina din piele necitita, / acvatica si necioplita / cu venele de serafim. / "Inca o data, te rog, mai pune melodia de la Twin Peaks". 3

Oare Andrei are o natură complicată? Cerebral și temperamental în același timp, contemplativ uneori, el nu-și refuză nici una din satisfacțiile pe care i le poate oferi un joc poetic superior cu diferite nuanțe, alternând în mod surprinzător: ochii tai doua frunze de cannabis / halucinand ortografia si algoritmul meu sufletesc / scrutand muntii indoielnici atinsi de toamna / ca o macelarie in nuante sangerii. 4

Tonul său e uneori solemn alteori patetic. Poemele creează uneori o atmosferă ciudată, cu gesturi stranii: Pulberea glasurilor de greier / a napadit lumina lunii / si toti nebunii, nenebunii, / se scufundau in ochii muzelor. 5uneori mizează pe nepotrivirile flagrante dintre cuvinte pentru o stare dominantă care să salveze sugestiile lirice fundamentale și mai puțin semnificațiile: Sa se stie: / ca sunt- ramane departe, / o spirala echilaterala, / cazuta ca o lacrima / in balta unde nazalizeaza broastele bocitoare. / Ca nu sunt- ramane o vaga dorinta / nebanuita, pe tamponul timpului, / strigata si scrisa / pe carnea mielului baltat / ce se joaca printre bolovanii / virtualei Golgota... 6

Andrei ajunge la o mare libertate artistică față de sine. Faptul acesta îi permite să se exprime cu toată degajarea; pe cât de mult se implică în ceea ce spune tot pe atât se și detașează, refugiindu-se în universul fanteziei: Cobor din gandul ce paseste / in umbra urmelor de cal / ma sui pe-un vant ce albastreste / o strofa lustra de oval. 7

Lumea exterioară nu e decât semnul, oglinda mai mult sau mai puțin ciudată a destinelor ce o populează, iar Andrei nu face decât să vadă în ea propriile sale neliniști. Neliniștile unui om la unison cu vremurile noastre nu numai prin ce simte ci și prin modul său de a gândi și spune: sunt prea / obosit in / seara asta cu miros de zahar / cand fluturii cap de mort / isi saruta reginele noptii. 8

Răzvrătirea e o componentă adâncă a temperamentului său bogat în tensiuni secrete, a însăși filosofiei care îl călăuzește. Într-una din poeziile sale ea devine element dinamic creând un contrast revelator de conștiință minată de viziunea tristeții și a deșertăciunii: Pe podele- morți și răniți / morții și răniții / această specie bizară a cuvintelor spasmodice / viermuiau inmărmurind / lângă țigară. 9

Să nu ne gândim a condamna o poezie, ci să încercăm o tactică de abordare mai generoasă, una care să includă un mare gest de simpatie, de comprehensiune (chiar titlul poemului) afectivă și intelectuală. Versurile cu cea mai neașteptată înfățișare încep să se însuflețească sub privirea noastră fraternă, își dezvăluie rezonanțele ascunse, consonanța intimă a ceea ce e în noi profunditate și presimțire a unor sensuri vaste, necesitate de exprimare și de autocunoaștere complexă.

Utilizează limpezimea conceptuală ca pe un instrument de mare finețe artistică, reușind să sugereze tot ceea ce sugerează de obicei marea poezie, aura de mister și de frumusețe a vieții, prezența ființei, a unui eu cu nuanțe noi de simțiri: Știam de oarecare vreme că umbra ți se prelungea pe nisip / pe nisipul umed, complexat de dor / de dorul de a nu fi una cu roșul de la răsărit. / Mă trezeam cântând în săptămâni impare fără tine / alungind duetul în singurătatea tricoului albastru. 10

El dovedește că granițele lirismului pot fi lărgite indefinit, cu ajutorul celor mai imprevizible mijloace și acest fapt coincide cu vastul și nesfârșitul proces de cunoaștere a omului și a universului: ne întâlnim pe aripa inimii / a spus mâna prea albă mâinii prea albe / a spus taina prea aproape tainei prea departe / cu glasul tropotind / ne întâlnim / dezbrăcate // sau nu ne întâlnim deloc. 11


Poezia sa parcurge drumuri extrem de îndrăznețe și se înscrie într-un context superior de cultură, e aluzivă și împregnată de sensuri multiple: dar cine esti tu? / raspunse / omul de-o schioapa / cine esti tu? / eu sunt culoarea calatorului / ce nauceste / tu? // eu nu sunt cand sunt! / veni raspunsul 12

Are o lirică bogată în experiențe sufletești și spirituale, de la accentele candorii, cu mari stăpâniri de sine – un trimf al înțelepciunii adusă în pragul maturității depline: Te vedem, te vedem / noi toți, eu și blegul ren, / cel cu mugetul solemn. / (Oare cedru-o fi un lemn / de cu care te vedem?) 13Ideile poeziei, concepțiile sunt intuiții sensibilizate prin fantezie care alcătuiesc un univers, într-o ordine poate subiectivă, ca orice univers poetic. Filozofia lirică este viziune proaspătă, scoasă din suma intuițiilor: Mute, larvele de oameni / pufăiau sper cer. / Cetățile eterne se destrămau din mers, / le cădeau cărămizile ca fulgi sporadici / peste pruncii de ether / din care nășteau aripi la fiecare urlet / mâinile și buzele / grisinele de fier. 14

Creația prin fantezie, prin imagini, este universul specific poemelor lui Andrei – sunt experiențe care trăiesc exclusiv ca valori lirice: Căci îmi spuse primăvara / cu opinci și nechezând / că lumina nu-i lumină / până nu o vezi orbind. 15Aici intuițiile devin viziuni, prin imagini simțim fiorul metafizic al lirismului. Natura intuițiilor poate fi diversă de la cititorul de proză la cel de poezie unde i se cere să pătrundă bine înarmat în domeniul de care se apropie.

În a citi poeme multe și variate e un prim pas necesar spre așa - zisa înțelegere; faptul determină în sufletul cititorului o modificare importantă, îl face să accepte diversitatea modalităților de expresie lirică a autorului. Lecturând poezia lui Andrei, într-un fel ne obligăm să-i acordăm cât mai multe credite formelor de lirism în care acestea se manifestă viabil: cuvinte îndiguite în salivă așteptându-și revărsarea / ca o arie de ghitară peste semințele florii morții / ce se umfla se umfla peste tot în jur / ca o boală de măruntaie. 16

Uneori ( doar uneori) simplitatea și familiarul din versuri nu înseamnă absență a formelor bine închegate, înseamnă doar o accentuare a tendințelor firești de a se apropia de limbajul vieții cotidiene, comunicativ și expresiv în același timp: Uneori, cu o palmă roșie / potrivesc o cravată oarecare pe același gât, / dar de dincolo de oglindă vii tu. 17

Natura este prezentata de Andrei ca pe o icoana bizantina, unde privirea nu se mai satura , iar tu nu te apropii prea mult sa o atingi sa nu-i stirbesti frumusetea : Verdele primăverii se năștea, mereu se năștea / sub cuțitul vântului / tăind felii de zvâcniri imaginare / cu ultime gesturi germinative. / Doar zilele prin timpuri ca sângele prin vine, / acolo, batuseră cărări / lăsându-și urma umbrei / pereților de calcar: /icoane ale nemărginirii. / Nici un amurg nu se mai încumeta să vină 18

Evoca frumusetea peisagiilor cu o expresie personala. Autorul foloseste mijloace pur picturale,iar descrierea capata o spatialitate a imaginii. Andrei isi mentine accentul sau energic si face incursiuni in cele mai diverse spatii ale cotidianului, uneori pare aceeasi priveliste dar liric variata: O odaie simplă, nici lungă, nici lată, / cu pereții atât de oarecare, / între care- o fereastră / prin care nu aveam unde privi. / Soldații de lut, sprâncenați și nepăsători în vitrină, / cafeaua îi visa aburindă în ceașca poate goală, poate plină, / iar cărțile șopoteau păsărește: 19

Lirica lui Andrei se alimenteaza din starile sufletesti fiind sugerata mai mult de sonoritati verbale si de artificii de ritmuri ingenioase: Să te întorci spre tine / suflare arcuită / suflare zămislită / palid / palid // Câtă viață care tace prin fumul gros al firii 20

Andrei este un liric strabatut mereru de nelinisti, e un fantezis, uneori ironic, alteori ca un strigat... de cele mai multe ori gesticuland ca sa atraga atentia. Aparitia sa in poezie e originala in sensul curent al cuvantului. Poemele nu sunt tot timpul patrunse de emotie lirica ci apar ca niste cadre intr-o simpla spatializare de imagini.

Andrei cauta mereu alte si alte imagini - cauta ineditul, cizeleaza bibeloruri descriptive, dand o nuanta de inedit tabloului zugravit, peisajul devine motiv de exprimare al unui sentiment personal:aud / și alerg prin carne ca prin ether / zvânturându-mi cele două picioare / ca pe doi viermi posedați și înfricoșători. / Pretutindeni dau de reminescențele sângerii ale vremii / ce se încheagă / din ce în ce se încheagă 21

Poetul luat in totalitatea ,,operei sale'', constituie una dintre prezentele cele mai formidabile si mai semnificative in contextul omenescului innobilat de simtirea spiritualizata, de orizonturile visului.

Tu cititorule, nu esti un factor pasiv, ci un participant activ la viata poeziei, de aceea te invit sa descoperim impreuna calitatile si sensibilitatile poetului Andrei Dobos. Stiu ca esti un spirit deschis la nou si la necunoscut si in felul acesta vei accepta posibilitatea neobisnuitului.


La multi ani!